• Cum se poate apropia de castel: la 3 km de la Sânpaul, în direcţia spre Cluj-Napoca.

Probabil că mulţi ştiu deja despre singurul castel din Transilvania care funcţionează ca hotel, totuşi nu poate fi omis.

Satul împreună cu moşia, după mai mulţi proprietari, în 1610 au intrat în posesia familiei Haller pentru o perioadă mai lungă decât 300 de ani. Castelul şi-a primit forma curentă încă în secolul a XVIII-a în urma transformării unui conac. După naţionalizare, instituţiile obişnuite au funcţionat în clădire după care a acesta fost abandonat. Fotografiile care pot fi găsite la scările de la intrare dau dovada că acum câţiva ani starea castelului Haller din Ogra nu diferă de starea castelului din Turea, Gârbău sau oricare din celelalte castele care sunt aproape de prăbuşire. Moştenitoarei, Haller Ilona i-a fost retrocedată clădirea, iar în 2007 a vândut-o unui antreprenor din Târgu-Mureş, care în patru ani a înnoit-o complet.

Castelul este deschis de mai puţin de un an. Este exact cum ar trebuie să fie toate castelele vizitate anterior. Exteriorul este decorat în mod simplu, cu culorile originale, restaurate frumos. Interiorul este doar atât de bogat cu picturi vechi, portretele familiei Haller, cu mobiliere Biedermeier, sfesnice, cu un pian încât oamenii să nu aibă impresia că au intrat într-un muzeu, doar să primească o gustare din vremurile vechi. Pe holul de pe parter există totuşi un dulap mic cu vitrină în care erau ţinute obiectele domnilor, ochelarii de soare, aparatul de fotografiat, batistele de dantelă a fetelor Haller.

Grădina este simplă, dar frumoasă, pe partea dinspre şosea sunt bănci, o „terasă” improvizată din câteva mese şi scaune, iar în spate este o fântână. (O atracţie este „maşina de tuns iarbă vie”, un ied, care este legat la un alt picior al băncii.)

Trebuie să vă mărturisim, că am petrecut o noapte în castel, parţial din cauza curiozităţii, iar parţial din motivaţia de a ridica moralul. La micul dejun, sala era iluminată de razele soarelui, pe lângă sunetul încet al muzicii doar zgomotul tacâmurilor noastre puteau fi auzite. Brusc muzica s-a oprit iar ceasul deasupra şemineului a bătut ora zece jumate…

• Direcții: 10 km de la Iernut spre Târgu-Mureș

Văzând clădirea impozantă, fără acoperiș îmi aduc aminte de castelul de la Coplean, numai că acesta e mult mai mare și în formă de U. Acest stil amintește de castelul Grassalkovich de la Gödöllő. Dat fiind faptul, că soția lui Haller Gábor era fată Grassalkovich, putem fi aproape siguri că acel castel de la Gödöllő a servit ca model la reconstrucția castelului de la Sânpaul. În locul clădirii de azi s-a construit în secolul al XVI-lea o cetate care era însă nimicită în timpul bătăliei de la Sânpaul. Familia Haller a construit în secolul al XVII-lea pentru timp de mai mult de 60 ani al doilea castel, care însă a fost și el distrus în timpul luptei pentru libertate condus de Rákóczi. Castelul în stil baroc care se poate vedea și astăzi e al treilea pe acest loc, construcția fiind începută în 1760 de către Haller Gábor al IV-lea. Moșia de la Sânpaul a fost moștenită în 1875 de către domnul castelului învecinat de la Ogra, contele Haller György.

Trecem sau mai degrabă orbecăim prin castel, fiindcă nu numai acoperișul e surpat ci și podeaua începe să se prăbușească. Cățărându-ne pe dealurile de moloz în fiecare secundă există pericolul să cădem în vreuna dintre găurile podelei. Din scările care urcau pe etajul întâi întreg a rămas doar una, peste ea se vede o bucățică din acoperișul cu cupolă. Acesta este singurul ornament rămas nevătămat în afara podoabelor tencuielii și a pervazurilor arcuite.

Era de aur a castelului a fost în anii `30, după care marea distrugere i se datorează soldaților ruși care treceau prin zonă în 1945, 4 ani după care familia Haller a trebuit să părăsească definitiv clădirea. Nimicirea a început abia după acesta: mobilierul a fost împrăștiat peste tot, ceea ce nu s-a putut lua, a fost spart sau ars. Din mulțimea de comori au putut fi salvate și reconstruite numai două sobe de porțelan care au ajuns în muzeul de la Târgu Mureș. Clădirea i-a fost retrocedată în 2001 lui Haller Ilona, ea i-a dăruit Bisericii Catolice din Transilvania. Acum când de câțiva ani castelul nu are nici măcar acoperiș și este păzit numai de un gard de sârmă subțire, nimic nu îl mai ocrotește de locuitori temporari sau de ”vizitatori” care pot să aibă orice fel de scop.

• Direcții: 9 km de la Dej spre Baia Mare

Ajungem în arșița de amiază la Coplean. Termometrul mașinii arată 38.5 grade. Mica localitate pare un sat bântuit la această oră, nimeni n-are curaj să umble pe soare (cu excepția noastră). O vreme cred că mă înșeală ochii, când observ o damă cu pălărie plimbându-se pe marginea drumului, însă când ne apropiem de ea nu dispare, ci ne îndrumă spre castel. Ruinele castelului Haller se înalță la marginea satului, în spatele unei câmp de porumb. De abia începem să facem poze, după câteva exponări deja ai putea face ochiuri pe aparat. Împrejurimile nu-s deloc prietenoase pentru copii, mirosim o miasmă dubioasă, sunt o mulțime de muște. În șanțul de lângă poartă parcă s-ar mișca ceva în iarbă, nici nu vreau să mă uit acolo, trecem repede poarta. De abia ajungem în curte, urzica deja ne pișcă peste tot.

Castelul stă în mijlocul nimicului asemănător conacului distrus de yankeii din Pe aripile vântului… Pe deasupra geamurilor vedem scoici Boticelli sculptate din piatră (mulți cunosc castelul sub numele de ”castel cu scoici”), pe un colț se află un mic căruț, ca al Cenușăresei, numai ca podoabă.

În locul castelului se afla în secolul al XVII-lea conacul domnitorului Bocskai István, casă dăruită mai târziu nepotului domnitorului, lui Bánffy László și cumnatului acestuia, Haller Gábor. Proprietatea aparținea de atunci familiei Haller de la Coplean. În jurul conacului s-au construit de-a lungul anilor ziduri de piatră și bastioane, iar în 1725 guvernatorul Haller János a ordonat construirea unui castel în stil baroc.

În șanțul din jurul castelului era apa Someșului, descrierile contemporane amintesc de sobe din porțelan alb, și de manej cu loje. Se spune că până și Josif al II-lea a fost oaspetele castelului, iar în timpul războiului din 1848-49 apărarea națională a folosit castelul drept spital. În 1928 castelul a ars, după care a fost sediul colectivei. De la 1989 încoace clădirea este abandonată, așteptând ca moștenitorii Haller să-l restaureze. Acum încă ar fi ceva de restaurat…