16. Coplean – Castelul Haller

• Direcții: 9 km de la Dej spre Baia Mare

Ajungem în arșița de amiază la Coplean. Termometrul mașinii arată 38.5 grade. Mica localitate pare un sat bântuit la această oră, nimeni n-are curaj să umble pe soare (cu excepția noastră). O vreme cred că mă înșeală ochii, când observ o damă cu pălărie plimbându-se pe marginea drumului, însă când ne apropiem de ea nu dispare, ci ne îndrumă spre castel. Ruinele castelului Haller se înalță la marginea satului, în spatele unei câmp de porumb. De abia începem să facem poze, după câteva exponări deja ai putea face ochiuri pe aparat. Împrejurimile nu-s deloc prietenoase pentru copii, mirosim o miasmă dubioasă, sunt o mulțime de muște. În șanțul de lângă poartă parcă s-ar mișca ceva în iarbă, nici nu vreau să mă uit acolo, trecem repede poarta. De abia ajungem în curte, urzica deja ne pișcă peste tot.

Castelul stă în mijlocul nimicului asemănător conacului distrus de yankeii din Pe aripile vântului… Pe deasupra geamurilor vedem scoici Boticelli sculptate din piatră (mulți cunosc castelul sub numele de ”castel cu scoici”), pe un colț se află un mic căruț, ca al Cenușăresei, numai ca podoabă.

În locul castelului se afla în secolul al XVII-lea conacul domnitorului Bocskai István, casă dăruită mai târziu nepotului domnitorului, lui Bánffy László și cumnatului acestuia, Haller Gábor. Proprietatea aparținea de atunci familiei Haller de la Coplean. În jurul conacului s-au construit de-a lungul anilor ziduri de piatră și bastioane, iar în 1725 guvernatorul Haller János a ordonat construirea unui castel în stil baroc.

În șanțul din jurul castelului era apa Someșului, descrierile contemporane amintesc de sobe din porțelan alb, și de manej cu loje. Se spune că până și Josif al II-lea a fost oaspetele castelului, iar în timpul războiului din 1848-49 apărarea națională a folosit castelul drept spital. În 1928 castelul a ars, după care a fost sediul colectivei. De la 1989 încoace clădirea este abandonată, așteptând ca moștenitorii Haller să-l restaureze. Acum încă ar fi ceva de restaurat…