Castelul Kemény-Bánffy din Luncani, judeţul Cluj, a fost construit pe domeniul aflat iniţial, conform unui document din 1268, în posesia familiei Gerendi. Următoarea referire la acest domeniu s-a făcut în 1270, de către István, fiul regelui maghiar Béla al IV-lea, care se referă la Péter şi Jakab Gerendi, precum şi la „Villa Guerend”.
În 1529, în Luncani s-a ţinut o Dietă a Transilvaniei, în cadrul căreia s-a hotărât ridicarea nobilimii transilvănene împotriva principelui ardelean Ioan al II-lea Sigismund Zápolya.
Ultima dată când familia Gerendi este amintită în legătură cu domeniul şi castelul din Luncani, a fost în 1597 când pe motiv de trădare, familia pierde domeniul şi castelul, acestea intrând ceva mai târziu în posesia familiilor Jósika şi Sarmasághy.
Începând cu anul 1629, an în care consilierul Boldizsár (Baltazar) Kemény - tatăl principelui Ardealului Ioan Kemény (1661-1662) – a preluat o parte a satului de la Bethlen Gábor, și până în anul 1861 (anul morții ultimului Kemény, înmormântat în cripta bisericii) conducătorii bisericii au fost reformații Kemény.
După decesul lui Sámuel Kemény (1861), ultimul bărbat al familiei Kemény, a început procesul de succesiune, în urma procesului, castelul a revenit Iosefinei Kun, căsătorită cu Wilhelm Klebelsberg. Ulterior, a fost moștenit de familiile Zichy și Bánffy.
În urma celor două războaie mondiale, castelul a suferit unele pagube, mai ales între anii 1918-1919, fiind transformat în perioada regimului comunist în sediu al C.A.P.-ului, iar o mare parte din clădirile anexe au fost demolate. În forma sa actuală castelul dispune de 44 de camere.
Familia Bánffy reintră în posesia castelului şi a unor loturi funciare aferente în 1990, urmând ca în 2003, întreaga avere să fie lăsată moştenire ”Asociaţiei Voluntare Bánffy ” din satul Luncani. Baronul Bánffy István a cedat acestei asociaţii şi unele bunuri mobile, printre care 53 de tablouri şi câteva zeci de piese de mobilier de epocă.
Castelul a fost donat unui centru pentru copii cu disabilități.
