22 zile în jurul castelelor (proiect Castel în Transilvania)

Cei doi aventurieri ai Programului Castel în Transilvania au participat timp de „22 de zile în jurul castelelor” la o drumeţie în patru judeţe transilvănene. Rolul lor a fost de a observa, nota şi înregistra realitatea de astăzi a castelelor, a oamenilor din interiorul şi din jurul lor, şi a localităţilor rurale unde se regăsesc aceste clădiri.

Cei doi aventurieri, Botond şi Zsuzsánna, au fost selectaţi pe baza unui concurs, interesul fiind incomensurabil mai mare, decât ne aşteptam.

Obiectivul aventurii a fost de a strânge date pentru prezentarea celor 40 de castele vizitate în aceasta perioadă de 22 de zile. Drumeţia din luna august a fot un prilej de bucurie şi de tristeţe. Vă prezentăm pe parcursul zilelor şi săptămânilor următoarea viaţa acestor castele prin ochii aventurielor noştri. Prilej de tristeţe şi bucurie.

Castel în Transilvania urmăreşte protejarea şi dezvoltarea sustenabilă a castelelor şi conacelor din Transilvania prin identificarea rolului acestor clădiri în viaţa economică şi socială a zilelor noastre. Castel în Transilvania este un proiect al Grupului PONT, în parteneriat cu Fundaţia Transylvania Trust (transylvaniatrust.ro), Asociaţia Transilvania Vie şi portalul Transindex (referinte.transindex.ro).

Urmăriţi-ne în această aventură de 22 de zile pe adresa http://22zile.castelintransilvania.ro!

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>