1. Popești – Conacul Bornemisza – Matskassy
Direcții: De la Cluj în direcția Baciu Mic, pe prima stradă la dreapta (lângă benzinărie), drept înainte 7 km, după care primul sat va fi Popești. După intrare în sat pe prima străduță la dreapta, iar la intersecția Y din nou la dreapta. Trecând lângă cimitir strada se lărgește, iar conacul se află sus pe deal, spre stânga.
Nu are rost să te bucuri prea mult, odată ce găsești sătucul Popești, ascuns după dealurile de lângă Baciu Mic. Cam al șaselea sătean își dă seama după un șir de întrebări, ce anume căutăm noi: numele Bornemissza nu sună deloc cunoscut, iar conacul se numește curte în sat. Un drum îngust ne duce sus pe deal, babele și nepoții se uită lung după noi – repede ne dăm seama, că pe aici nu prea se circulă cu mașină. După câteva sute de metri observăm conacul construit în 1802. O femeie trecătoare ne informează că există două intrări, dar noi oricum ne străduim, găsim numai una. Din spatele porții ruginite iese un bătrân. Conacul este împărțit în doi, o parte îi aparține, în cealaltă parte locuiește un văr al său. Au mai fost aici câțiva, să fotografieze, putem să intrăm – zice.
Ne strecurăm printre poartă și ciobănescul german uriaș în speranța că vom face niște poze și vom ieși cât de repede posibil, dar domnul ne invită să intrăm și în casă. Înăuntru ne așteaptă un miros stătut, pe pervazuri oale vechi, ruginite, flori de plastic prăfuite. Nea Ștefan trăiește singur, vorbește confuz, ne dă voie să fotografiem dar se uită destul de ciudat la noi. Casa a fost cumpărată de către bunicul său de la acel Tischler Mor care în 1933 a fost împușcat în tribunal de un gardist. Data exactă a cumpărării nu ne mai poate zice, își aduce aminte însă că după o renovare au găsit o frescă pe tavanul uneia dintre camere. Era albastru, ca la biserică. Când vroiau însă să o curețe de tencuială, s-a prăbușit tot tavanul. Plafonul e vopsit în cercuri în culori diferite, ba verde, ba galben sau roz. În cameră mai stă o vitrină veche și o ladă simplă de zestre. Într-o cameră mai mică găsim o sobă veche, despre care ne spune că stătea acolo încă din vremea bunicilor. Pe următorul etaj se află podul și încă două camere, în care cică s-au organizat baluri. Ne invită să coborâm și în pivniță. Lucru care mie nu mi se pare o idee prea bună, dar aparatul de fotografiat trebuie să vadă totul.
Bătrânul are o fiică, ea va moșteni această parte a conacului. El nu știe nimic despre legende, despre familia Bornemissza a auzit numai că era o familie maghiară de renume, numele lui Bornemissza Anna îi pare cunoscut de pe vreo piatră. Despre foștii domni ai satului, familia Matskási nici nu-l mai întrebăm. Grădina, cândva construită pe terasele dealului, e plină de buruieni, nu putem trece. Jos se află cripta familiei, spune bătrânul, care s-a prăbușit demult. L-au deteriorat încă în timpul războiului după care niște moldoveni l-au distrus de tot, pietrele de mormânt sunt crăpate și împrăștiate peste tot în grădină.
Îi mulțumim pentru ghidare și ușurați ne luăm rămas-bun. Urcând puțin pe drum, observăm anul ultimei renovări format din țiglele acoperișului: 1922. De aici se vede și cealaltă intrare, și o curte puțin mai aranjată. Nimeni nu ne deschide însă poarta, ne ducem deci mai departe.
