43. Dumbrăveni – Castelul Apafi

Accesibilitate: la 21 km de Medias în direcţia est.

Deși localitatea Dumbrăveni a fost ridicată la rangul de oraș, de către Regele Carol in sec. al III-lea, orice drumeț care s-a rătăcit vreodată pe acolo ar descrie-o ca pe un sat mai mărișor. În piața principală descoperim o biserică armeană uriașă, iar mai la dreapta observăm imediat Castelul Apafi pe a cărui poartă găsim mai multe afișe și postere ce anunța funcționarea unui muzeu cu expoziții în castel. După-masa, după ora 3 nu mai este nimeni, dar găsim un număr de telefon la care și sunăm. Căutam o doamnă dar ne răspunde un domn. În limba maghiară. Îi spunem cine suntem și ce dorim la care ne răspunde că va ajunge în 10 minute și ne permite să intrăm.

Așteptăm răbdători și peste un sfert de oră apare un bărbat pe o bicicletă. Ne dăm seama că ceva nu e-n regulă pentru că nici nu se uită la noi, merge direct la poartă și o deschide. Ne ducem tiptil după el, îl salutăm din nou în maghiară iar el răspunde în limba română. Intrăm în castel iar din acest moment ne este clar că doar în limba româna va vorbi cu noi deși din spuse ar fi pe jumătate maghiar. Se uită la noi cu dezgust cum ne plimbă pe holul unde sunt expuse fotografii ale familiilor armene si observ că în sinea lui blestemă momentul în care a ridicat telefonul.

Îl încerc să întreb o vreme, iar pentru că răspunde foarte scurt aflăm doar că în castel sunt 6 camere mobilate. Aș întreba cu ce (sper că cu mobilă de epocă) dar bărbatul simte că trebuie să-și justifice comportamentul și trece la injurii adresate politicienilor maghiari care mă fac să îmi piară de pe buze și ultimul surâs. La sfârșitul discursului îmi spune să las din mână fluturașul de informare pentru că nu am voie să-l iau cu mine iar dacă vrem să vedem și celelalte părți ale castelului să mergem la intrarea din spate pentru că el are cheie doar de la expoziția cu tematică armeană.

Poarta de fier din spate nu e închisă. Intrăm, ne uităm în jur dar parcă aștept ca cineva sa strige după noi, dar nu e nimeni. Ne învârtim un timp destul de îndelungat, în jurul clădirii, ne uităm în sălile care amintesc de trecutul școlii părăsite dar nimănui nu i se pare ceva anormal. În cele din urmă vânăm noi portarul (care de altfel are în grijă o clădire vis-a-vis) și aflăm că el nu are nimic de-a face cu castelul, darămite să aibă cheia de la intrare.

Cam atât. Niciunde nu este vreo urmă a faptului că, odată această proprietate a fost centrul stăpânirii Apafi și Bethlen, că acest castel a fost construit de Apafi Gergely, comitele  județului Doboka între anii 1552 și 1567, că mai târziu a fost înconjurată de șanțuri pentru apă, că a avut și turn cu ceas sau că aici s-a născut I. Apafi Mihály, principe al Transilvaniei și aici a murit soția acestuia, sau vreo urmă a cărții de bucate și a vestitei Bornemissza Anna.