• Cum ajungi?: De la Avrig 50 km înspre est, pe drumul principal către Brașov.

Cetatea Făgărașului e cireașa de pe tort: e în drum, de-a lungul drumului afișele o promovează, se sărbătoresc zilele cetății, deci nu poate fi exclusă. Clădirea e minunată (și dacă termină renovările nu demult începute va fi și mai frumoasă).  În schimb atmosfera din jurul ei nu prea. Înțeleg faptul că conceptul de cetate s-a  reinventat în secolul al XXI dar tot l-aș putea împușca pe tipul care, la 50 m de intrarea în cetate ascultă manele. (Sau știe naiba, poate nici n-ar fi aici dacă lumea n-ar cumpăra de la el nici un CD). Curtea interioara e plină de sunetele săbiilor în luptă conduse de strigătele însetate de sânge. Copii se lupta între ei. Un afiș anunță campionat cavaleresc la o anumită oră. Ne îndreptăm înspre locul acela.

După vreun sfert de oră de plimbare găsim într-un loc mai ascuns cortul tinerilor, unde fetele aleargă în haine specifice evului mediu iar câțiva băieți, îmbrăcați în armură mimează lupta cu câteva mișcări largi. Ajungem și noi în ultimele minute ale prezentării, abia dacă sunt câțiva cască-gura. Mă așteptam la o luptă mai reală, în schimb băieții, cu mișcări fine se prind unii pe alții, apoi pozează. Apoi toți se așează pentru o poză finală de grup. Suntem puțin dezamăgiți dar, în drum spre mașină observăm că, în partea mai puțin comercială a cetății, se exersează cu caii pentru prezentarea de seară. Pe aceasta din urmă nu o vom vedea dar ne-o imaginăm mult mai reala decât lupta de după-masă.

• Cum ajungi?: De la Sibiu 28 km înspre sud, pe drumul principal către Brasov. Drumul secundar ce face la dreapta duce către oraș.

Nu găsesc nici o altă explicație dar prima scriere despre Avrig datează din  anul 1364 și apare sub numele de Affrica. Construcția impozantului castel, în stil Baroc a fost comandată de pricipele Transilvaniei Adolf von Buccow, în anii 1761 și 1764. După moartea acestuia, proprietatea i-a revenit lui Samuel von Brukethal. El a fost cel care a și terminat construcția.

Îndreptându-ne spre Avrig nici nu ne-am închipuit că ceea ce vom găsi aici va fi demn pentru un final al călătoriei noastre. Construcția formată din mai multe clădiri încă asteaptă să fie renovată (ceea ce, conform planurilor, în curând se va și întâmpla prin bunăvoința Fundației Brukenthal care încearcă să strângă fonduri din străinătate). Grădina din jurul construcției, păstrată în starea originală, în stil baroc, începe să-și redobândească strălucirea inițială.  În grădina cu terase susură un mic  pârâu pe lângă care, dacă te plimbi ai senzația că ești într-o pădure. Mai demult Orangeria, adică grădina cu portocale era încălzită iar pe timp de iarnă aici cultivau portocale, ananas, smochine, pepene. Azi în schimb este partea renovată a castelului.

Trebuie, astfel, să respingem dominația Castelului Hotel din Ogra deoarece și-n Orangeria din Avrig funcționează un restaurant.  (Dar eficiența funcționării  trebuie să o pun sub semnul întrebării deoarece am așteptat 50 minute după o salată de fructe. Însă, începând de acum încercăm să tragem un văl de uitare peste acest mic aspect negativ).  Deși mai este drum lung pâna la sfârșitul lucrărilor, anul acesta s-au organizat o mulțime de concerte în aer liber și show-uri. Fundația Brukenthal are planuri mari. Vor să înființeze aici un centru cultural cu muzeu, săli de concerte. Așa să fie!

• Cum ajungi? : De la Sibiu, 22 km, direcția S-E.

La Boița n-am avut succes. Cu toate acestea a meritat să mergem până acolo. Știam că în Cetatea Turnul Roșu, funcționează de ani de zile un centru pentru bolnavi psihici și că nu putem să o vizităm, dar, după un peisaj deja plictisitor al regiunii de dealuri ne îmbiau Carpații Meridionali iar amintirile mele din școală s-au reînviat și doream să revăd celebra scenă a luptei pe care trebuia să o învățăm de atâtea ori la ora de istorie.

Turnul care era în imediata vecinătate a drumului principal a fost construit în secolul al XVI-lea. Numele și-a primit de la materia primă de construcție. Mulți spun că din studierea pereților se poate spune cât e de „original” turnul care și azi e în picioare.  Asta deoarece în timpul inundației din 1533 Oltul l-a spălat și a trebui să-l reclădească. În sec. al XVIII-lea s-a construit lângă turn centura de apărare ce servea scopuri militare.

Am urcat pe munte, locuitorii spitalului ne făceau veseli cu mâna. Ne-a întâmpinat o infirmieră drăguță și ne-a informat că nu putem intra dar, ne-a condimentat ideea cu faptul cunoscut și acceptat deja că de la cetate pornește un tunel ce trece sub Olt. Dar nu știe nimeni încotro se îndreaptă.

Idrifaia, Conacul Barabássy

• Cum ajungi: De la Mediaș 31 km în direcția S-V.  De la Copșa Mică facem dreapta pe un drum secundar care ne duce în satul Micăsasa, un alt sătuc uitat de Dumnezeu.

În căutarea castelului Brukenthal nu ne ajută nici faptul că încet, încet se înserează iar pe uliță abia mai vezi câte un om. Ajungând în centrul satului vedem ruinele turnului ce aparținea cândva castelului. Este o priveliște tragi-comică deoarece strâns de ruine s-a construit poșta si un magazin mixt iar mai în spate o crâșmă (bineînțeles). Poarta castelului e închisă și aproape că ne mulțumim cu câteva priviri ale exteriorului, când, din crâșmă, iese un bătrân. Întâi se uită precaut apoi vine înspre noi. Ne folosim de oportunitate și începem să-l întrebăm despre clădire. La început bătrânul răspunde succint apoi, văzând că într-adevăr ne interesează, ne cheamă cu el. Ne mirăm când bătrânul trage la o parte o bucată din gardul de sârmă și ne duce în înăuntrul castelului.

Castelul a fost construit în sec. al XVI-lea iar în sec. al XVIII-lea a fost proprietatea guvernatorului Transilvaniei, baronul Samuel von Brukenthal.  În timpul comunismului clădirea a servit drept sediu CEC (Casa de Economii și Consemnațiuni), apoi ca sediu a școlii, urme care și azi se observă forte bine. În trecerea noastră prin săli  călcăm pe cărți iar într-un colț descoperim vitrine de muzeu. Vitrinele cândva curate păstrau câteva elemente din construcția originală a castelului și obiecte ale familie Brukenthal, azi însă au rămas doar niște bucăți de vaze peste care dăm în tot haosul. Nici măcar nu-mi pot închipui câte s-au pierit aici din cauza indiferenței.

Ieșind din clădire, bătrânul își descoperă cu bucurie biclicleta lui roz dar habar nu are cum a ajuns la intrarea în pivniță. Înainte să se urce pe bicicletă îi mulțumim că ne-a permis să intrăm dar tot nu avem habar cine este el sau ce legătura are cu clădirea.

Accesibilitate: la 21 km de Medias în direcţia est.

Deși localitatea Dumbrăveni a fost ridicată la rangul de oraș, de către Regele Carol in sec. al III-lea, orice drumeț care s-a rătăcit vreodată pe acolo ar descrie-o ca pe un sat mai mărișor. În piața principală descoperim o biserică armeană uriașă, iar mai la dreapta observăm imediat Castelul Apafi pe a cărui poartă găsim mai multe afișe și postere ce anunța funcționarea unui muzeu cu expoziții în castel. După-masa, după ora 3 nu mai este nimeni, dar găsim un număr de telefon la care și sunăm. Căutam o doamnă dar ne răspunde un domn. În limba maghiară. Îi spunem cine suntem și ce dorim la care ne răspunde că va ajunge în 10 minute și ne permite să intrăm.

Așteptăm răbdători și peste un sfert de oră apare un bărbat pe o bicicletă. Ne dăm seama că ceva nu e-n regulă pentru că nici nu se uită la noi, merge direct la poartă și o deschide. Ne ducem tiptil după el, îl salutăm din nou în maghiară iar el răspunde în limba română. Intrăm în castel iar din acest moment ne este clar că doar în limba româna va vorbi cu noi deși din spuse ar fi pe jumătate maghiar. Se uită la noi cu dezgust cum ne plimbă pe holul unde sunt expuse fotografii ale familiilor armene si observ că în sinea lui blestemă momentul în care a ridicat telefonul.

Îl încerc să întreb o vreme, iar pentru că răspunde foarte scurt aflăm doar că în castel sunt 6 camere mobilate. Aș întreba cu ce (sper că cu mobilă de epocă) dar bărbatul simte că trebuie să-și justifice comportamentul și trece la injurii adresate politicienilor maghiari care mă fac să îmi piară de pe buze și ultimul surâs. La sfârșitul discursului îmi spune să las din mână fluturașul de informare pentru că nu am voie să-l iau cu mine iar dacă vrem să vedem și celelalte părți ale castelului să mergem la intrarea din spate pentru că el are cheie doar de la expoziția cu tematică armeană.

Poarta de fier din spate nu e închisă. Intrăm, ne uităm în jur dar parcă aștept ca cineva sa strige după noi, dar nu e nimeni. Ne învârtim un timp destul de îndelungat, în jurul clădirii, ne uităm în sălile care amintesc de trecutul școlii părăsite dar nimănui nu i se pare ceva anormal. În cele din urmă vânăm noi portarul (care de altfel are în grijă o clădire vis-a-vis) și aflăm că el nu are nimic de-a face cu castelul, darămite să aibă cheia de la intrare.

Cam atât. Niciunde nu este vreo urmă a faptului că, odată această proprietate a fost centrul stăpânirii Apafi și Bethlen, că acest castel a fost construit de Apafi Gergely, comitele  județului Doboka între anii 1552 și 1567, că mai târziu a fost înconjurată de șanțuri pentru apă, că a avut și turn cu ceas sau că aici s-a născut I. Apafi Mihály, principe al Transilvaniei și aici a murit soția acestuia, sau vreo urmă a cărții de bucate și a vestitei Bornemissza Anna.

Acces: la 11 km Vest de Beclean, în direcţia Dej.

Casa Toma am găsit-o accidental. Ne-am oprit să cumpărăm prune, şi în mod instinctiv am întrebat vânzătoarea, care ne-a îndrumat spre casă. Ne-a povestit că a cunoscut feciorii Torma, care au primit castelul. A şi închiriat un spaţiu de la ei, unde a funcţionat o crâşmă.

Casa Toma în multe locuri este numit castel. Starea castelului este deprimantă: este abandonat, fără uşi şi ferestre, plin de gunoi, cu pereţii mâzgăliţi. Pare de necrezut, dar familia puţin cunoscută, este menţionat de prin anii 1566. În locul clădirii de astăzi, la sfârşitul secolului al XVI-lea se afla un conac, iar după 200 de ani au construit castelul. Din ornamentele d odinioară nu s-a păstrat nimic. Doar ferestrele arcuită sugerează, că este o casă mult mai veche decât pare. Scena din sala mare evocă perioada comunistă, când aici a funcţionat casa de cultură a satului. După ce au primit castelul înapoi fraţii Toma, l-au vândut unui întreprinzător, care a dat faliment, în urma căruia castelul a devenit proprietatea băncii creditoare. Nu se ştie ce viitor va avea castelul.

Acces: la 12 km sud-est de la Beclean, în direcţia Reghin

La vizitarea fostului castel Bethlen din Şieu-Odorhei, din nou am întâmpinat probleme.Iniţial, ar fi trebuit să fie la Cristur-Şieu, însă un grup de doamne care stăteau la poveşti pe marginea unui drum, ne-au informat că în Cristur-Şieu sigur nu se află nici casă veche, nici castel su conac. Am mai întrebat despre castel şi alţi locuitori ai satelor învecinate, până când un localnic a spus că probabil este vorba de primăria Şieu-Odorhei, care se află într-o asemenea casă veche. În urma cercetărilor pe care le-am făcut înainte de a porni la drum, am aflat că în castel s-a mutat administraţia locală, aşa ne-am continuat drumul spre Şieu-Odorhei.

Ajunşi la Şieu-Odorhei nu ne-a fost foarte uşor să găsim castelul, finnd o clădire impozantă. Şi mai trist este faptul că pe internet nu am găsit nici o fotografie despre acest castel, iar imaginile, care apar sub denumirea de “Castelul de la Cristur-Şieu”, apar fotografii ale castelului Bethlen din cetatea de Baltă. Ulterior am aflat că acest castel apare ca şi conacul familiei Fekete, însă pe parcursul secolului XVII apare şi familia Bethlen în sat, ca şi proprietari. Familia Fekete a locuit aici în sat de prin secolul XVII până în secolul XIX. Castelu a fost construit de către Fekete Samuel în stil baroc în anul 1812, al cărei soţie aparţinea familiei Bethlen. 

Coloanele ornate şi urnele decorate s-au păstrat. În secolul XIX, familia Fekete şi-a vândut proprietatea familiei franceze, Desbordes. Ultimul proprietar al castelului, Desbordes Ernő este considerat politician activ al primei părţi al secolului XX.

]]> http://22zile.castelintransilvania.ro/?feed=rss2&p=1236 0 http://22zile.castelintransilvania.ro/?p=832 http://22zile.castelintransilvania.ro/?p=832#comments Thu, 15 Nov 2012 14:53:03 +0000 admin http://22zile.castelintransilvania.ro/?p=832 Continuarea →]]>

Acces: La 10 km sud-vest de Bistriţa, pe o stradă la stânga de pe strada principală care duce spre Beclean.

În legătură cu construirea castelului există multe contradicţii. Conform unor surse, castelul s-a construit în anul 1835 de către Sombory János şi nevasta lui, Tholdy Rozália. Ei neavând copii, moştenitorul castelului a fost nepoata lui Sombory János, Sombory Irma. Conform aceleiaşi surse, familia Lazar avenit aici tot în secolul XIX, când contele Lázár Imre a luat-o de soţie pe Sombory Irma. Însă, alte surse susţin că, castelul a fost construit în secolul XX de către contele Lázár Imre şi Sombory Irma.

Odată ajunşi la castel ne-am întâlnit cu proprietarul castelului, dl. Someşan, care ne-a furnizat şi nişte informaţii pe lângă faptul că ne lasă înăuntru (cu toate că judecând după ţinuta elegantă pe care o purta, se pregătea de plecare). El însăţi a devenit proprietarul castelului prin moştenitorii castelului pe nume Vass. El i-a îngrijit pe moştenitori, iar ei i-au dăruit partea lor din castel.

Deoarece administraţia locală Bistriţa nu a vrut să cumpere castelul, după ezitări lungi, castelul s-a vândut unor antreprenori italieni. Deocamdată nu se cunoaşte scopul lor privind castelul, dar deoarece au în proprietate fabrică de textile în sat, este posibil ca în castel să facă magazine de prezentare.

Copăceni, Conacul Vitez