Cum ajungi: Din centrul municipiului Târgu-Mureş în direcţia Bălăuşeri. De pe drumul principal ne abatem spre stânga, pe un drum comunal, care duce spre sat, după ce trecem de două intersecţii (tot la stânga) ajungem la castel.
Castelul Toldalaghy îl găsim într-o stare iremediabilă. La intrare, pe o sârmă subţire atârnă nesigur o tablă ”Intrarea interzisă” avertizându-ne că nu este indicat să ne apropiem. Bineînţeles că mergem mai aproape, dar nu avem curajul să intrăm şi sub acoperişul rămas pe alocuri, instabil şi ruinat, astfel înclinându-ne cu atenţie prin câte o deschizătură să facem poze.
După o scurtă cercetare privind numele de familie a lui Toldalaghi ne confruntăm cu mai multe variante de scriere: Toldalagi, Tholdalagi, Toldalaghy (folosim ultima, pentru că aceasta este mai des întâlnită). Familia s-a mutat de fapt din Ungaria în Transilvania, şi fiindcă moşia care le-a fost donată s-a aflat în localitatea ”Toldalag”, şi numele provine de aici. Castelul de la Corunca a fost construit în jurul anului 1830 de către Francisc Toldalaghy (al IV-lea), în locul unui castel mai vechi din secolul al XVII-lea.
Clădirea, impozantă şi în ruine, a fost renumită pentru că în epoca sa de aur avea o grădină de 110 de iugări, mai mare decât cel al castelului din Schönbrunn, precum şi pentru biblioteca sa în care se numărau mai mult de 10 mii de cărţi. După evacuarea familiei, în timpul jefuirii castelului rămas fără stăpân, doar 2343 de volume au reuşit să fie salvate, o mare parte dintre acestea se păstrează astăzi în Târgu Mureş, în biblioteca Teleki Teka (să sperăm).
Am găsit un articol interesant: Róza Toldalaghy, fiica lui Francisc Toldalaghy cel care a construit castelul, scrie în memorii despre o întâlnire cu poetul Sándor Petőfi: ”Petőfi a fost la noi să servească prânzul acum vreo 3-4 zile înainte să cadă în lupta de la Sighişoara. A fost un om interesat şi el, spre deosebire de soldaţi paltonul l-a purtat descheiat, gulerul cămăşii a fost suflecat, avea părul lung. Nasul cârn, faţa nu era faţă de maghiar, a fost foarte vioi şi vesel. Săracul habar nu avea că o să moară în curând.”
Contesa povesteşte cu detalii incredibile, aproape ca în filme episoadele şi amintirile din copilăria „paradiziacă”, reunirile cu ocazia sărbătorilor sau a duminicilor simple, cu participarea contelui Bethlen şi Kornis şi cu familiile acestora, călătoriile la bunicul Zsigmond Toldalaghy, primul pom de Crăciun, culesul viei, spectacolul de teatru organizat cu ocazia zilei de onomastică a bunicului.
Balázs Orbán, cel care a descris istoria şi cultura localităţilor din Secuime, aminteşte de familia nobilă din Corunca în felul următor: „Familia Toldalaghy, după cum aţi observat, nu are origine secuiască, dar istoria şi viaţa familiei este într-atât de strâns legată de cea a secuilor de atâtea secole deja, încât putem privi familia ca fiind secui.”
