31. Târnăveni – Conacul Béldy
Conacul Béldy se ascunde tot modest într-o stradă laterală, care se deschide din piaţa principală. În clădirea funcţionează muzeul oraşului, unde fără a explica ce căutăm, cumpărăm bilet şi intrăm. Intrarea costă 2 lei pe persoană. O întrebăm pe administratoarea muzeului dacă avem voie să facem fotografii, răspunsul e da. După zece minute vine după noi şi ne spune că s-a răzgândit, avem voie să facem fotografii numai dacă plătim separat pentru acesta. O întreb cât ar trebui să plătim în plus, ne zice că încă 5 lei. Plătim cele 5 lei. Mă deranjează un pic cerşetoria ulterioară, nu din cauza sumei, ci pentru faptul că prin această metodă ieftină ei scot banii din buzunarul vizitatorilor inocenţi.
Deşi într-adevăr nu ne aşteptam la nimic altceva, îmi creşte supărarea, când văd că o inscripţie, lângă o piatră destul de proaspăt sculptat, proclamă că acesta este o stâncă din vremurile dacice. Traversând sala cu păsărele împăiate, ajungem la secţiunea numită “Istoria Târnăvenii”, unde lista cu persoanele semnificative a localităţii sfârşeşte cu numele soldaţilor români uciși în războaiele mondiale. Nici un cuvânt nu apare despre familia Pekry sau despre familia Béldy, proprietarul conacului este numit un boiar, fără nume. Acest boiar, adevărat este cortesul Béldy Gergely, cine a fost consul în Iran şi în Egipt în timpul Monarhiei Austro-ungare. Soţia, Mannsberg Erzsébet, este urmaşul unei familie prusacă care a venit în Transilvania cu 300 ani mai devreme. Ei au avut trei copii.
Căutând pe internet găsesc revistele protestanţii maghiari, în care apare un articol destul de larg despre fiica lor cea mai mică, Béldy Mária. De la vârsta de 10 ani, Béldy Mária a studiat la colegiul catolic din Cluj, iar în anul 1944 când au început bombardarea orașului ea a mutat înapoi la Târnăveni. Fraţii ei, care studiau la Budapesta, s-au refugiat spre vest. Tatăl ei a fost deportat la o tabără de muncă, astfel a rămas singur cu mama ei. După evacuarea au pornit spre Târgu Mureş. Ascunşi sub o căruţă, au supravieţuit atacul avioanelor. Ajungând la oraş au fost primiţi de către pastorul luteran, cine s-a căsătorit în curând cu Mária. Au trăit împreună, în bucurie mai mult de 60 de ani.
Acest articol a fost publicat în
Castele, conace și etichetat cu
Conacul Béldy,
Târnăveni. Salvează
legătura permanentă.