4. Turea – Conacul Bánffy

• Direcții: pornind de la conacul Lészai spre centrul Gârbăului, un drum secundar duce spre Turea, care se află la 4 km distanță. Conacul Bánffy se află pe partea dreaptă, sub numărul 13.

1774 G. B. M. – se poate citi pe placa deasupra intrării principale. Aceste inițiale m-au adus aminte de contele Bánffy Miklós, dar încă n-am găsit dovezi clare pentru această presupunere. Monumentul se află într-o stare asemănătoare cu cel din Gârbău, diferența fiind că acesta e protejată de o poartă simplă de fier. Administratorii (gazdele noastre), soții László locuiesc în clădirea anexă, folosită adineaori de slujitori și pentru spălatul rufelor. Conacul a fost locuit până în anii 1870 de către familia Bánffy, după care aparținea unui locotenent pe numele Wilburg Aladár care l-a folosit drept cazarmă. Până la mijlocul secolului trecut funcționa ca sediul consiliului popular, apoi a fost și sediul colectivului. În acest timp s-a schimbat majoritatea ușilor și ferestrelor, lângă intrarea principală mai găsim însă din ferestrele vechi, cu încuietorile grațioase, asemănătoare cu fluturi.

Doamna Erzsike ne arată părțile din spate ale conacului, ne uităm prin toate încăperile și parcă n-ar mai fi aceeași clădire. În prima cameră rumeguș, unelte de tâmplărie, boarfe. Față de acesta în camera următoare  găsim o ordine exemplară, vopsitul pare a fi mai nou, tavanul cu cupolă e aproape alb, cu o ornamentație gravată arcuită. În încăperea a treia grinzi putrezite, prin plafonul prăbușit se vede cerul. Și nu numai cerul, ci – precum aflăm în scurt timp – intră și ploaia, care aduce praful secolelor cu el și cade în formă de noroi pe capul nostru. Încercăm să ne ascundem sub o ușă lată de 80 cm, dar și așa ne udă leoarcă.

O întreb pe doamna Erzsike dacă mai știe legende legate de conac. Ea îmi povestește că domnii conacului închideau pe cei care încălcau legea în pivnițele casei, dintre acești oameni mulți au ajuns apoi pe spânzurătoarele din apropiere. În anii șaizeci un preot a ascuns niște table de pietre sau o piatră în pod, pe care era ceva scris. Piatra nu a fost găsită de atunci, poate că e tot în pod. Desigur că am căutat-o, dar degeaba. Însă, urcându-ne prin o fereastră am reușit să deschidem o ușă demult închisă și am găsit o cămăruță mică, cu un cămin uriaș, despre existența căreia nici gazdele noastre nu au știut încă.

Conacul stă, întrebarea este numai, până când. Conform informațiilor găsite pe net consiliul local din Gârbău a pornit un proces pentru posesia conacului. Acesta s-a întâmplat acum câțiva ani, locotenentul Wilburg Aladár fiind trecut drept proprietar legitim…