9. Răscruci – Castelul Bánffy

• Direcții: 26 km de la Cluj spre Dej, chiar lângă drumul principal, pe partea dreaptă

Ne obligă timpul și autorizația specială a Consiliului Județean Cluj, deocamdată trebuie să sărim deci peste Jucu și să mergem direct la Răscruci. Intrând pe poarta mare, deja simt acea atmosferă specială, nu imaginez aiureli, dar chiar am senzația că pe balconul de dinspre lac văd două contese stând lângă măsuță, cu cești de ceai în mână, păzind pașii copiilor în haine albe care joacă cu câinii în grădină. Portarul ne strigă că deschide intrarea laterală iar eu observ, că tencuiala e scorojită. Încerc să mă adun și-i fac semn că venim imediat. Observ balconul deschis din spatele clădirii cu parapetul ornamentat, sub el foaierul cu coloane, unde se poate intra din amândouă părți pe scări arcuite. Partea din spate e ascunsă după copaci și tufișuri.

Portarul e deja în urma noastră, nu mă deranjează, fiindcă ne povestește că în spate se află o grădină de 4 hectare, și își aduce aminte și de un lac care a fost odată în mijlocul grădinii. Grădina castelului a fost cândva cea mai frumoasă din zonă, cu tufișuri arătoase și grupuri de flori. Mama portarului i-a povestit cândva că în jurul lacului era o alee pe care l-au plimbat într-un car pe tânărul conte, în haină albă. Nu aflu cine putea să fie acel tânăr conte, numai că parcă nu era chiar întreg la minte. Când se ducea la plimbare, copiii din sat fugeau după el și-i cereau toți banii. Portarul ne invită să intrăm că vrea să ne arate cea mai frumoasă sală din castel.

Câteva săli mai simple ne amintesc de fosta școală specială, însă trecând prin ele ajungem în fosta sufragerie. Portarul se uită la noi de parcă ar vrea să spună „v-am zis eu” – pe noi însă ne miră mai degrabă incredibila măiestrie din împrejur. Pereții sufrageriei sunt acoperite de sculpturi din lemn, care conferă sălii o căldură imposibilă de descris. Pornesc pe lângă pereți, și cu totul că probabil n-ar trebui, ating tot ce pot. Ajung la comoda de sufragerie, care a fost prezentată și la expoziția universală din Paris, 1878, împreună cu încă două scaune. Despre scaune am citit că s-au pierdut undeva, lucru care mă miră, fiindcă în fața mea e un scaun hexagonal, cu spătar decorat asemănător cu comodă. Mă așez repede, portarul îmi zice râzând: e exact ca scaunul lui Becali. Da, poate că l-a copiat de aici, răspund cât pot de politicos și încerc să nu-mi imaginez scena.

Lângă una dintre ferestre este încă un dulap fixat la perete, poate că de aceea nu l-au putut căra împreună cu toate celelalte mobile după al doilea război mondial. De pe pereți se uită la noi creaturi mitologice, draci de printre crengi sculptate pline cu fructe și frunze. Sub tavanul cu casete sunt enumerate în împrejurul camerei bărbații renumiți ai familiei Bánffy. Pe deasupra uneia dintre uși inscripția: „SALVUS INTRANTIBUS, PAX EXEUNTIBUS”, salutare care parcă ar fi adresată direct nouă.

În partea stângă a ușii este soba renumită, o copie a căreia l-a mirat și pe împăratul Franz Joseph, în 1879 la expoziția națională de la Szekesfehervar. Împăratului i-a plăcut soba așa de mult, întrucât creatorul ei, baronul cu aspirații artistice, Bánffy Ádám i-a și dăruit-o. Soba a ajuns în castelul Grassalkovich din Gödöllő, a fost însă distrusă în timpul celui de-al doilea război mondial, în ziua de azi există deci numai exemplarul de la Răscruci.

Trecem încet în sala dincolo de ușa cu inscripție și îl întreb pe ghidul nostru, dacă știe vreo poveste interesantă legată de castel sau de familia Bánffy. A, știe el despre ce povești e vorba, așa ceva nu s-a întâmplat aici, aici au locuit întotdeauna oameni pașnici.

Ajungem pe un hol cu un tavan asemănător cu cel din sufragerie. Aici găsim o fireplace uriașă. Aici s-au încălzit cei care au ajuns acasă de la vânătoare, ne povestește portarul și cumva chiar ne vine să-l credem. Sub tavan sunt tăblițe cu inscripții (când mă uit împrejur văd că cea din deasupra sobei lipsește!), îmi scot repede caietul și le copiez pe toate. Ce înseamnă inscripțiile, mă întreabă portarul, iar eu îi traduc cel care spune ”Trecător, intră liniștit, nu vei fi străin aici, dacă ții la familie, patrie și la Dumnezeu.” Vedeți, v-am zis eu că aici au trăit întotdeauna oameni pașnici, se liniștește portarul.

Mai trebuie știut că în locul castelului Bánffy de azi au stat mai multe conace, care cu trecerea timpului au fost distruse sau reconstruite. Castelul care a existat deja în 1847 a fost construit în anii 1820 de contele Bánffy Dénes, acesta era însă o clădire cu bastioane, ca o cetate englezească de cavaleri. Castelul de azi în stil neobaroc se presupune că au început să-l construiască pe lângă acesta, dintr-o clădire deja existent. Construcția acestui castel a fost apoi finisată de baronul Bánffy Albert și fiul său, Bánffy Ádám. Sculpturile care împodobesc tot interiorul sunt de altfel realizate tot de acest Bánffy Ádám. Tot în acest castel s-a născut în 1908 contele Wass Albert, scriitor, mama căreia a fost fată Bánffy, născută în castelul Bánffy de la Turea.